Alexandru Rafila susține că România are nevoie de o strategie în contextul pandemiei de Covid-19

Publicat: 20 apr. 2020, 10:16 Autor: Andreea Voicu News

Alexandru Rafila trage un nou semnal de alarmă către autoritățile competente din România. Țara noastră are nevoie de o strategie bine pusă la punct în contextul pandemiei de Covid-19.

Președintele Societății Române de Microbiologie gândește că ar fi momentul ca țara noastră să își pună la punct o strategie bună, iar activitățile care au fost afectate de pandemia de coronavirus să fie, treptat, reluate. Acest lucru ar ajuta economia țării, iar fără sistemul economic, cel medical ar putea să ajungă în colaps.

De asemenea, nu trebuie trecut cu vederea faptul că România s-ar putea confrunta cu un vârf dramatic de îmbolnăviri în perioada următoare, după Paște: aproape 15.000!

România are nevoie de o strategie. Alexandru Rafila: ”Economia e cea care susține sistemul de sănătate”

„Există mai multe criterii care trebuie luate în considerare pentru această decizie. Există un set de criterii epidemiologice care se referă la scăderea susținută a numărului de cazuri noi, care trebuie să se petreacă într-o perioadă de minim 7-10 zile și bineînțeles că există și criterii de natură economică, care trebuie să fie considerate importante pentru că, până la urmă, economia e cea care susține sistemul de sănătate.

Se poate lua o decizie care nu trebuie să fie neapărat extinsă la nivel național, dar măcar la nivel local pentru județele care întrunesc criterii de admisibilitate, să se poată ridica o parte măsuri. Asta depinde de guvern, cum gândește să facă acest lucru, dar ar fi bine ca din timp să facem o strategie, mai ales că există un document de poziție al Comisiei Europene în acest sens. Măsurile trebuie armonizate cu cele din alte state. Noi trebuie să avem o strategie discutată, evaluată, cunoscută de toată lumea. Unele dintre problemele cu care încă ne confruntăm este lipsa de uniformitate a deciziilor de la nivel central sau local, ori lucrul ăsta trebuie articulat să avem un rezultat optim”, a declarat Alexandru Rafila, la Digi24.

Publicat: 20 apr. 2020, 10:16 Autor: Andreea Voicu News
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×